Multumim pentru sustinere, Dr. Manuela Dascalescu din Iasi

Cred că suntem la un moment de bilanț provizoriu. Fericit.

Sub rezerva promulgării legii de exceptare de către Președinție. Promulgare de care nu putem fi încă siguri.

Și, la un moment de bilanț, chiar provizoriu, simt nevoia să mulțumesc celor care au pornit și au mărit bulgărele exceptării până a ajuns să măture totul în cale : încep cu Claudia Iftode și grupul ei neînfricat de la Timiș, continui cu Calin Bumbulut, susținut de toată conducerea CMR, în special de medicii de familie de acolo, cu Adrian Grom și conducerile SNMF(și cea veche, și cea nouă) și închei cu noi toți, medicii de familie din România care nu și-au dorit acreditarea de tip „Cepoi” și au făcut gestul simplu de a nu se înscrie în proces anul trecut sau și-au exprimat solidaritatea pe alte căi.

Cred că, dacă totul va fi bine până la sfîrșit, vom avea un exemplu clar despre cum
interesul comun poate uni cu adevărat toate organizațiile MF, iar lupta lor comună poate învinge orice fel de obstacol.

Dr. Manuela Dascalescu